Piaţa autohtonă de Enterprise Resource Planning este cu trei-patru ani în urma celei din Ungaria sau Cehia.Piaţa românească de soluţii Enterprise Resource Planning (ERP) şi de servicii aferente va atinge, în 2010, valoarea de 230 milioane de euro, ca urmare a unor creşteri medii anuale de peste 20%, se arată într-un studiu realizat de compania de consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC).
În ceea ce priveşte maturitatea pieţei ERP, ţări mai mici, precum Ungaria, Cehia sau Slovacia, sunt cu mult înaintea României. Conform raportului SITSI (Software and IT Services Industry), România este cu trei-patru ani în urma statelor menţionate mai sus. Pentru anul 2005, consultanţii PAC au evaluat piaţa românească de ERP la 87 milioane de euro, din care produsele soft şi serviciile aferente au avut ponderi aproximativ egale.
Această structură a pieţei arată încă o dată imaturitatea pieţei româneşti şi dificultatea cu care serviciile informatice sunt acceptate de numeroşi clienţi. Pentru 2010 este previzionat un volum al pieţei autohtone de peste 230 milioane de euro, asta ca urmare a unor creşteri medii de peste 20% pe an.
În România, o cerere adevărată pentru soluţii ERP s-a observat abia după anul 2000, când economia şi-a mai revenit, iar statul a început privatizarea unor fabrici ... citeste
Atunci cand clientii intra pe site-ul firmei dumneavoastra, asteapta sa gaseasca informatii folositoare si sa le gasesca imediat. Daca nu vad ceea ce ii intereseaza, s-ar putea sa plece sau, mai rau, sa se duca la concurenta. Asa ca trebuie sa tineti minte un lucru cand va faceti site pentru firma: acesta trebuie facut,
in principal, pentru utilizatori. Iata 10 lucruri pe care site-ul dumneavoastra trebuie sa le aiba neaparat.
1. Date de contact - numere de telefon, adrese postale si de e-mail.
2. Informatii despre produsele si serviciile pe care le oferiti - acestea trebuie sa fie amanuntite si sa includa si o lista de preturi.
3. Mostre sau demo-uri ale produselor dumneavostra actuale si anterioare.
4. O sectiune dedicata clientilor care vor sa stie mai multe despre produse, care sa includa descrieri foarte amanuntite, informatii ajutatoare in caz de probleme, rasounsuri la intrebari frecvente etc.
5. Optiunea de a cumpara online, astfel incat clientii sa nu mai fie nevoiti sa vina pana la dumneavoastra pentru
a achizitiona produsele pe care le vor.
6. Informatii de background despre compania dumneavostra, date despre conducere si despre echipa de management.
7. Stiri, anunturi, comunicate de presa, actualizari ale listei de produse si servicii, stiri despre diverse imbunatatiri aduse produselor.
8. Anunturi ... citeste
Autoritatea Nationala pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) a anuntat companiile care vor realiza baza de date necesara introducerii portabilitatii numerelor din România din 2008.
UTI Systems, Porthus Belgia si Microsoft România au câstigat, prin licitatie internationala, contractul în valoare de peste 580.000 de euro (fara TVA). Prin portabilitatea numerelor, clientii operatorilor de telecomunicatii îsi vor putea schimba operatorul fara sa fie nevoiti sa renunte la numarul de telefon.
PORTABILITATE. Sistemul va consta dintr-o baza de date si un set de functii si solutii de comunicatii, va fi unul centralizat si va pune la dispozitie un punct de contact unic pentru toti furnizorii de servicii de telefonie fixa si mobila. Proiectul se va derula pe parcursul a sase luni, finantat din fonduri Phare(75%) si de ANRCTI(25%).
Sursa: jurnalul.ro
Migrarea spre internet a cititorilor a ridicat in topul Trafic.ro site-urile axate pe informatii sportive, o situatie diferita fata de cea inregistrata in urma cu doi ani, cand dominau portalurile software.
Daca in prezent, in topul cinci al celor mai vizitate pagini de pe Trafic.ro se numara trei site-uri cu caracter sportiv, situatia era fundamental diferita in 2005, cand pe primele doua locuri se clasau site-urile softpedia.com si soft32.com.
In topul intocmit pe 2007 se regasesc patru portaluri, doua site-uri de publicatii, precum si un site de recrutare online, care a inregistrat o ascensiune semnificativa fata de perioada similara de acum doi ani.
Top zece Trafic.ro este dominat in prezent de Neogen.ro, cel mai mare portal de internet de pe piata locala, care a urcat cu doua pozitii fata de anul trecut. Site-ul are peste un milion de vizitatori pe saptamana.
"Evolutia generala a pietei de internet a fost mai abrupta in perioada 2005-2006, nivelul de crestere diminuandu-se in intervalul 2006-2007.
Daca intre 2005 si 2006, cresterea numarului de vizitatori si afisari ale paginilor de internet inregistrate in statisticile Trafic.ro se apropia foarte mult de 100%, nivelul de ascensiune al traficului in 2007 comparativ cu 2006 a fost mult mai redus, la aproximativ 40%", a ... citeste
Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) va organiza, in luna noiembrie, o licitatie pentru achizitionarea de servicii de comunicatii prin retele fixe si mobile, furnizate de un singur operator sau consortiu. "In prezent, autoritatea utilizeaza serviciile de comunicatii de date si telefonie fixa si mobila furnizate de opt operatori diferiti. Prin noua procedura de achizitii se urmareste selectarea unui furnizor unic, ceea ce va duce la diminuarea costurilor, precum si la gestionarea mai eficienta a sistemului de comunicatii de date si voce", au declarat oficialii ANRCTI. Prin implementare si utilizarea unei solutii integrate de comunicatii, bazata pe tehnologia IP (Internet Protocol), autoritatea de reglementare preconizeaza o reducere a costurilor totale pentru servicii de comunicatii cu aproximativ 25%.
Termenul limita de primire a ofertelor este 5 noiembrie 2007, ora 16:00, acestea urmand a fi depuse la sediul ANRCTI. Ofertele vor fi deschise la 6 noiembrie 2007, la ora 12:00. Valoarea estimata a contractului se ridica la 972.000 euro.
Sursa: zf.ro
Muzica se vinde cel mai bine online, recuperând din pierderile industriei de vânzări offline. Televiziunea online are un viitor din ce în ce mai promiţător, în timp ce descărcările online de filme nu mai impresionează.
Distribuţia online va fi în continuare dominată de industria muzicală. Această piaţă a devenit deja un model pentru alte genuri de conţinut în privinţa distribuţiei online, după ce numai în Marea Britanie s-au obţinut în acest sector venituri de 64,55 de milioane de euro în 2006. Până în 2011, ScreenDigest preconizează că 191 de milioane de piese şi 21 de milioane de albume vor fi descărcate de pe internet, Marea Britanie atrăgându-şi venituri de 326,57 milioane de euro. Analiştii sunt de părere că această creştere rapidă a vânzărilor digitale de muzică reprezintă o vestă de salvare aruncată industriei muzicale, în condiţiile în care declinul vânzărilor offline de muzică nu dă semne că s-ar putea opri, rămânând întrebarea dacă mediul digital va reuşi să compenseze pierderile din acest domeniu.
DE VĂZUT. În ciuda unui început destul de lent, piaţa televiziunii online se bucură de previziuni optimiste. Până în 2011, acest sector va genera venituri anuale de 260 de milioane de euro. Reţelele virtuale de tipul YouTube vor crea ... citeste
Atunci cand spunem retea de cartier ne gandim de cele mai multe ori la retelele construite de grupuri de utilizatori-prieteni, impatimiti ai jocurilor video, la sfarsitul anilor ‘90, care doreau sa se joace in retea si sa faca schimb de date. Astazi lucrurile au avansat foarte mult.
Nevoia de acces la internet i-a facut pe acesti „pionieri” sa improvizeze. Singura posibilitate de conectare in acea perioada era dial-up-ul, care, desi avea costuri extrem de mari, furniza viteze foarte mici, din cauza infrastructurii proaste.
Inchirierea unei astfel de linii costa insa foarte mult. Astfel, cei legati in retea inchiriau o singura linie si imparteau costurile si viteza acesteia.
Epoca „postromantica”
Majoritatea intreprinderilor de acest gen s-au extins pe o arie redusa, de maximum cateva blocuri. Cel mai usor e sa furnizezi internet in propriul bloc, deoarece echipamentul necesar este minim. Daca vrei sa te extinzi, lucrurile se complica. Infrastructura necesara devine din ce in ce mai complicata.
Unii au reusit insa, astfel ca astazi exista retele care acopera arii ... citeste